03.05.2011

Infero vs Paradise

Fumul gros , ce era deasupra patului in care dormea , o invalui , iar sunetul metalic se auzea din ce in ce mai tare... Simtindu-se paralizata deschise ochii si tipa. Privi camera...Era linistita , nu era nimic neobisnuit. Se ridica din pat si se indreapta spre fereastra. Nu sesiza ca  ii curgeau lacrimile. Simtea ceva , o apasare, o avertizare , o forta intunecata... Viata ei se derula precum infernul lui Dante.Infernul trecu deoarece se maturiza odata cu timpul. Era cam intre Purgatoriu si Paradis, insa pentru a avea impact cu Divinitatea , mai avea de trecut "Lupta cu Eu" si mai avea de recunoscut multe secrete si mistere pe care in loc sa le lumineze , le afunda mai mult in negura...
Si stand ea asa ingandurata in fata geamului privind in gol parca avea dorinta intoarcerii in Infern pentru ca Paradisul nu mai era pentru ea. Se simtea straina de acel Paradis despre care tot se vorbea, deoarece trecand prin focul infernului si curatata prin lacrimile suferintei deveni tare , iar simtind puterea isi dori sa lupte. Nu mai  era un suflet pasiv, acum era un suflet luptator. Isi dorea asta si se simtea sufocata de pace , fiindca in ochii ei , pacea fara razboi nu insemna nimic. Asa cum un barbat fara o femeie nu inseamna nimic... Lucrurile slabe ii fac pe cei puternici invincibili si intotdeauna in umbra unui om mare a stat un om umil.
Poate ca avea ganduri ciudate sau gresite. Poate era doar trecuta prin Iad. Sau poate era nebuna. Sigur este doar faptul ca ea iubea. Iubirea ei era ca focul , apele cele mai nu puteau sa o stinga si nimic nu putea sa o degradeze , iar gelozia ei era neinduplecata ca locuinta mortilor...
Simtea ca se sufoca in casa ... iesi afara, si intra in cercul de iarba arsa de jocul Sanzienelor. Cerul noptii avea o nuanta verzuie, iar stele nu erau. Mirosul ciresilor inunda strada ei , totusi... Adormi langa un nuc.




27.04.2011

Frumusete

Era odata ceva fragil, bun si curat , insa cand s-a izbit de realitate acel ceva fragil s-a spart , iar ceea ce zacea in interior avea sa cutremure pe multi. Au incercat ei cumva sa puna stapanire pe ceea ce le apartinea de drept fiind pe teritoriul lor , insa puritatea ce exista in negura aceea densa era ceva de neimaginat. Desi era in intuneric originea ii era de lumina , iar impactul cu care-i atingea pe cei din jur era vizibil...Se simtea ceva deosebit , ceva divin, ceva luciferic... Se simtea o forta misterioasa. Intradevar chiar exista o Forta care i-a fost intotdeauna aproape , iar cand sagetile erau indreptate spre sufletul sau pur , ajutorul Fortelor misterioase nu inceta sa apara. Uneori vorbea cu Regni , alteori cu Uriel... Cateodata vorbea doar cu sine... Noaptea era din ce in ce mai adanca si prapastiile sa adanceau din ce in ce mai mult. Aproape ca era total de partea lui Regni in unele momente... Simtea cum lumina lui Uriel se indeparta incet incet...Si atunci ce-i de facut ? Un suflet de lumina afundandu-se in intuneric... Un inger cazut pentru a vindeca ... Se pierdea ... Si plangea... Incerca sa-si ia viata insa ea ii era vesnica. Acum avea de ales era la cel mai important punct din viata-i firava. Cele doua optiuni ii marcau toata existenta vesnica de acum incolo. De-a lungul timpului Regni si Uriel si-au lasat amprenta , fiecare de partea lui pentru ca acel suflet sa treaca ori de partea intunericului ori de a luminii . Cand cele doua amprente au ajuns sa fie egale intervenea alegerea personala a acelui hibrid. Povara pe care o purta era mare , dar o putea duce...Insa cu cat alegerea hibridului era amanata cu atat cele doua forte il tulburau mai tare, astfel incat uneori simtea ca inebuneste si avea tendinta de a indeparta sufletele ce le iubea pentru a nu le face rau. Aratandu-si fata de demon indeparta ingerii , iar apoi ascuns intr-un colt intunecat plangea si suferea in taina. De el depindeau atat de multi ingeri importanti insa degeaba era si jumatate demon... Ceea ce era inainte plin de lumina acum era in intuneric ... Ceea ce era plin de viata inainte , acum se usca ... O soarta trista , o cruce prea grea , o suferinta prea mare , o iubire prea mare , un scrificiu imens, o vesnicie chinuita... 





12.04.2011

Amestec

Vantul bate foarte tare. Prin perdeaua transparenta se vede cum ploaia se prelinge pe geam.Este o vreme apasatoare , o vreme ciudata , un timp al nebuniei...Nu mai este mult pana cand ce va trebui sa se intample se va intampla. Atunci va veni clipa adevarului. Atunci voi sta fata in fata cu faptele mele , cu minciunile mele, cu sentimentele mele , cu viata mea... Si va trebui sa trag o linie si sa imi decid odata pentru totdeauna viata. 
Fiecare are vise si ma gandesc de multe ori daca nu cumva visele ne sunt gresite...Daca nu cumva prin dorinta realizarii unui vis , dam cu piciorul fericirii personale...
Stau...Meditez...Aprind o tigara si scriu iar despre noi , despre vise, adevar, minciuna, Dumnezeu si Diavol. Mai trag un fum , ma pierd in el cu totul si alunec intr-un somn adanc... Apoi ma trezesc repede. Realizez intr-un tarziu ca de fapt visam cu ochii deschisi , visam la noi... La noi doi si atat. Parca si timpul trece mai incet ... Negura din mintea mea incepe sa ma sufoce , devine obsesiva , iar albastrul electic pe care il vad ma terorizeaza. Eu fug , fug , fug repede de mine insa tu ma ajungi din urma cu pasi lenti... Ma iei de mana , ma ridici din noroiul in care am cazut , imi stergi lacrima si imi spui ca ma iubesti...



04.04.2011

Ingrijorarile

Traim intr-o lume plina de griji. Grija zilei de maine, grija banilor , grija celui de langa tine si asa mai departe , dar oare merita sa traiesti plin de griji intr-o lume cu probleme? Merita sa stai in stres pentru niste lucruri care oricum trec? Merita sa te preocupi de altii si nu numai de tine? Prererile sunt impartite aici. Unii cred ca e mai bine sa iti traiesti viata la maxim sa gusti din toate si tot ce faci sa faci numai pentru tine. Altii spun ca daruind altora din suflet , chiar daca nu vei fi apreciat , sufletul tau va primi o satisfactie. 
Eu sunt de parere ca daca traiesti numai pentru tine in exclusivitate , vei fi exclus de cei din jur si viata ta va deveni un infern, dar daca traiesti ca sa faci bine altora si chiar daca primesti acea umplere sufleteasca ca ai facut un bine , totusi si trupul e parte din tine. Trupul trebuie ingrijit la fel ca si sufletul. Trebuie sa fie echilibrata balanta din viata fiecarui om pentru a avea o existenta implinita, pentru ca altfel niciodata nu va fi unitate si intotdeauna va exista o "sete" de ceva care va fi gasita foarte greu (mai ales cea sufleteasca). Pentru a-si "potoli setea" sufleteasca oamenii in general cauta refugii in diferite extreme cum ar fi: Dumnezeu, Diavol, prieteni,parinti, persoana iubita, alcool, droguri, sex etc... Si deoarece trupul si sufletul se complecteaza precum yin si yang , iar daca una nu se manifesta egal cu cealalta intervine instabilitatea. De aici apar INGRIJORARILE... Ele apar subtil in viata individului. Ingrijorarile sunt din lipsa a ceva. Si cand acel ceva care trebuie sa fie acolo undeva in viata unei persoane , precum o piesa intr-un puzzel , se produce un dezechilibru , o lipsa care duce la o ingrijorare , si fara o piesa puzzelul este incomplet, deci cum ar fi este un om nedezvoltat. Cine ar fi cu un om nedezvoltat , mintal, sufleteste sau trupeste? Aceste lucruri pot fi privite ca niste handicapuri. Insa ca de obicei , toate lucrurile au fost create in asa fel ca atunci cand un suflet rataceste prin pustiul lumii acesteia , apare un alt suflet care i-a fost menit lui inca de la inceputurile lumii. Iar acel al doilea suflet il calauzeste pe primul , il iarta si il ajuta cu rabdare sa depasasca dezechilibrul din viata lui. Aceasta se numeste dragoste. Dragostea trece peste orice obstacol care-i apare in cale, ea este mai puternica ca focul si apele cele mari nu pot sa o stinga...
Probabil ca acest articol este cam amestecat. Dar asa am vrut sa-i fie constructia deoarece "copii" destepti stiu sa aranjeze puzzelul din text in asa fel incat unele sfaturi sa-i atinga acolo unde este cel mai important.  

02.04.2011

Drumul meu...

Stau..Stau si meditez...Am multe ganduri...Rele si bune sau poate doar ganduri rele... Simt ca pierd ceea ce iubesc...Nu stiu daca e din vina mea sau a altcuiva insa simt ca ceea ce era odata parte din mine se pierde in cenusa lumii acesteia. Si cel mai rau e ca nu am puterea sa fac ceva...Simt ca toata viata se scurge din mine lent si dureros...As fugi departe , as disparea , m-as indeparta dar inima nu ma lasa sa fac asta...Nu mai pot gandi corect , totul e in ceata si ma simt ca si cum as fi in rascruce de drumuri. Ma simt ca si cum sunt intr-un moment al vietii mele cand trebuie sa fac o alegere definitiva si ireversibila. Optiunile sunt multe...Dar numai una e cea pe care o doresc si numai una e cea pentru care as risca...Nu imi pasa de mine. Eu stiu ce am de facut si sunt in lupta cu viata si cu destinul meu...Si in mine se lupta doua forte atat de mari incat ma distrug.Uneori as vrea sa mor si sa se termine totul si sa nu mai sufere cei pe care ii iubesc din cauza mea...Ei chiar nu merita...Dar asa sunt eu. Prin viata oricui am trecut am adus prin felul meu de a fi ceva care a umplut golurile sufletesti dar a distrus in cele din urma...A lasat in loc de apa pura un desert,dar in loc de ura a adus mangaiere...Nu am vrut sa fac rau...Tot ce vroiam era un strop din dragoste, pentru ca dragostea e cel mai puternic sentiment care nici focul , nici apele, nici Diavolul , nici Dumnezeu, nici Moartea nu il pot distruge...Acum il am si pot lupta cu toata lumea pentru el si nu imi pasa de nimeni si nimic in afara de el si chiar daca intr-o zi se va termina va ramane mereu in inima mea pentru ca e prima persoana ce a ajuns atat de adanc in sufletul meu si stiu ca odata ce a ajuns acolo nu mai poate iesi orice ar face...Am ajuns pe un drum pe care inima mea il urmeaza nu pasii...



18.03.2011

Fara Titlu

Exista lucruri pentru care merita sa traiesti? Nimic nu ramane , totul e trecator ... Si oricat ti-ai dori sa tii ceva sau pe cineva langa tine , la un moment dat simti cum acel ceva se indeparteaza sau se pierde... Se pierde prin lume, certuri, ura , venin... De ce oricat am incerca sa tinem ceva aproape de noi, nu avem aceasta putere... De ce sinceritatea si iertarea sunt considerate slabiciuni? De ce trebuie sa ajungem la alcool sau droguri pentru a ne alina suferinta? De ce ranile se vindeca si cicatricile raman? De ce putem da sfaturi la altii dar noi nu le putem pune in aplicare? De ce nu suntem multumiti de noi ? De ce nu cautam intelepciunea? De ce nu ne punem intrebari? Este atat de trist... Trecem prin viata fara sa observam si sa cultivam lucrurile cu adevarat importante... Trecem prin viata fara un scop , plictisiti , acriti , obositi , bolnavi chiar nebuni... Recent a murit un cunoscut... Am ramas putin socata si atunci mi-am pus intrebarile de mai sus... Si ma mai intreb ... Daca eu as muri in viitorul apropiat ce ar ramane dupa mine? Raspunsul = nimic bun. Si cand mi-am dat raspunsul asta m-am intristat foarte tare, deoarece vreau sa fac ceva in viata asta. Ceva care sa ramana si care sa stiu ce a ajutat pe cineva. Vreau sa ramana ceva bun in urma mea. Moartea ne secera pe toti la vremea potrivita... Nu imi este frica de Moarte. Imi este teama ca voi muri nerealizand nimic bun. Vreau sa fiu prietena cu toti fara diferente , vreau sa ajut cat pot ... Chiar si cu un sfat pentru suflet... Vreau ca lumea , prietenii si familia sa ma cunoasca in esenta mea. Nu imi e rusine de cine sunt. Imi e rusine de cine ma prefac ca sunt... Si purtand o masa mi-am dat seama ca nu sunt fericita... Daca sunt EU , fericirea tot nu da de mine , dar macar sunt implinita suflereste ca m-am manifestat dupa dorinta mea... Vreau sa traiesc fiecare clipa fiind eu , pentru ca atunci cand Moartea va veni sa fiu senina si sa mor cu zambetul pe buze sau spunand "te iubesc". De acum voi trai dupa normele mele nu a altora...

09.03.2011

Vreau...

Sunt arsa de ura... Nu stiu cand o sa ma mai ridic ... Am cazut... M-am frant ca o trestie. Sunt inconjurata zi de zi de tot felul de personaje, insa ma simt singura , simt ca alunec undeva intr-o prapastie adanca. Aprind o tigara si ma pierd in fumul ei. Parintii imi spun ca imi distrug jegul de viata fumand. Eu zic ca fumatul e singurul lucru stabil din viata mea. Nu stiu daca e bine sa duc viata asta. Cert e ca ma distrug ... Dar imi place sa simt durere. Chiar imi place. Simt ca fara durere nu as mai fi eu. Iar cand nu simt durere sufleteasca vreau sa o simt pe cea trupeasca, insa nu provocata de altii , ci de mine.Poate ca am avut parte din plin de suferinte si m-am obisnuit , iar acum fara ele parca o parte din mine lipseste. Cand sunt fericita parca viata nu mai are nici un tel. De fapt nu pot fi fericita fara ingrijorari, gelozii , certuri etc... Astea is sarea si piperul vietii noastre mizerabile.Mi se pare atat de penibil cursul vietii unui om . Adica esti copil , dupa ca cresti esti adolescent , ajungi la maturitate iti intemeiezi familie , faci copii , ii cresti si mori. Si pentru sufletul tau ce mai faci? Aduni bani? Ei se pot duce intr-o clipa. Ai familie? Pana la urma copii te vor ura , iar tu vei muri batran si singur. Ai sotie? Te va parasi sau te va insela pentru ca tu numai munca  si bani ai in cap. Ea isi va gasi unul cu suflet. 
Intotdeauna omenirea a dansat ca o papusa dirijata de Marele Papusar. A dansat dupa cum era dirijata. De ce? Pentru ca papusa a fost creeata cu vointa proprie, numai ca e o tarfa proasta dansand dupa cum i se dicteaza pentru ca e mituita si isi vinde trupul pentru bani. In ce lume traim. In ce lume traiesc! Eu nu asta vreau de la viatza asta ... Eu chiar vreau sa simt ca traiesc! Vreau sa zbor! Vreau sa iubesc cu toata inima! Sa ma daruiesc in totalitate! Sa imi ating obiectivele! Sa citesc! Sa aflu multe! Vreau sa fiu curioasa! Vreau sa dansez , sa tip, sa fac dragoste! Sa ajung pe Everest si la Groapa Marianelor :X Vreau sa vad lumea , in toate ipostazele ei! Vreau sa imi impart viata cu persoana pe care o iubesc , la vremea potrivita, dar nu printr-un certificat , sau in fata vreunui preot. Vreau ca luna si stelele cerului de vara sa-mi fie martori cand imi daruiesc inima. Si legatura dragostei nebune de adolescenta , sa ramana in inima mea toata viata. Iar cand se va sfarsi , voi umbla plangand in ploaie , stropii se vor amesteca cu lacrimile , iar eu voi fi fericita dar totusi trista ca am iubit din suflet. Vreau sa fac profunzimea sufletului meu palpabila. Vreau doar sa traiesc ...